Media Azi: Cum apropiem mass-media autohtonă de standardele europene?

Details

Experții media care au monitorizat procesul de implementare a Planului național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere 2017-2019 au ajuns la concluzia că, la capitolul mass-media, documentul se referă preponderent la dezvoltarea audiovizualului și lasă fără acoperire presa scrisă și media online. De aceea, planul de acțiuni va fi revizuit, pentru a lua în considerare dezvoltarea întregului sistem mediatic.

Întrucât Acordul de Asociere presupune dialogul și cooperarea cu Uniunea Europeană, experții au propus mai multe măsuri care ar apropia mass-media autohtonă de standardele europene. În ce măsură s-a ținut cont de recomandările lor la revizuirea Planului național de acțiuni? Și cum pot fi soluționate lacunele depistate în cadrul monitorizărilor? Subiectul este discutat în ediția 83 a emisiunii Media Azi de către jurnalistul Nicolae Negru, gazda emisiunii, și invitata sa, cercetătoarea media Aneta Gonța, coautoarea raportului de monitorizare.

__________________________________
Emisiunea „Media Azi” este realizată de Centrul pentru Jurnalism Independent. Prin intermediul ei, ne propunem să scoatem în prim-plan problemele cu care se confruntă în prezent jurnaliștii din media autohtone și să identificăm soluții pentru ele.
Emisiunea poate fi vizionată pe portalurile www.moldova-azi.md, www.media-azi.md și www.mediacritica.md și pe canalul Youtube al CJI. Emisiunea este realizată cu sprijinul financiar al Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională, prin intermediul Ambasadei Suediei la Chișinău.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.