Media Azi: Competiția pentru audiență vs deontologia profesională

Details

Modul în care a fost reflectat în mass-media cazul de omor, care a avut loc recent la un centru comercial din capitală, a trezit mai multe discuții vizavi atât de deontologia jurnalistului, cât și de corectitudinea instituțiilor publice.

Jurnaliștii au fost criticați pentru că, în goană după audiență, au folosit date personale „picante”, dar irelevante din dosarul victimei, care au pus-o într-o lumină negativă. Reprezentanții instituției de drept – pentru că au furnizat portalului de știri, în mod exclusiv, acele detalii din dosar.

Cine a abuzat mai mult în acest caz? Și cum ar trebui să scriem, de fapt, despre subiectele sensibile, de interes public?

Subiectul este abordat în ediția 80 a emisiunii Media Azi, în care jurnalista Irina Gotișan a discutat cu directoarea Ziarului de Gardă, Alina Radu.

Emisiunea „Media Azi” este realizată de Centrul pentru Jurnalism Independent. Prin intermediul ei, ne propunem să scoatem în prim-plan problemele cu care se confruntă în prezent jurnaliștii din media autohtone și să identificăm soluții pentru ele.

Emisiunea poate fi vizionată pe portalurile www.moldova-azi.md, www.media-azi.md și www.mediacritica.md și pe canalul Youtube al CJI. Emisiunea este realizată cu sprijinul financiar al Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională, prin intermediul Ambasadei Suediei la Chișinău.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.