Media Azi

În premieră absolută: „Media Azi”, o emisiune despre și pentru jurnaliști.
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) lansează emisiunea ”Media Azi”, realizată de Departamentul campanii și producții CJI, care va putea fi vizionată pe portalurile Media Azi și Mediacritica. Prin intermediul ei, ne propunem să scoatem săptămânal în prim-plan principalele probleme cu care se confruntă în prezent jurnaliștii din mass-media autohtonă – divizarea pe criterii politice, concentrarea în audiovizual, ingerința proprietarilor politicieni în politicile editoriale ale media care le aparțin, precum și altele care afectează activitatea presei din Republica Moldova. Sperăm ca, în comun cu interlocutorii noștri, nu doar să analizăm aceste probleme, dar să identificăm și soluții la ele.
Emisiunea a fost realizată cu sprijinul financiar al Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională, prin intermediul Ambasadei Suediei în Chișinău.

Latest
Most Viewed
Most Commented
Media Azi: Accesul gratuit la bazele de date ale ASP, interesul public și protecția datelor personale

Despre faptul că jurnaliștii ar trebui să aibă acces gratuit la mai multe baze de date gestionate de stat se discută de mulți ani. Recent, reprezentanții Guvernului au anunțat că subiectul a revenit pe ordinea de zi a autorităților. La modul practic, nu se știe când așteptarea multor jurnaliști, în special a celor de investigație,… Read more »

Media Azi: Tendințele în presă, TikTok-ul și jurnalismul de calitate

Mass-media, ca oricare alt domeniu, se adaptează în funcție de apariția unor noi instrumente, în special când e vorba de online. Dacă Facebook și Instagram fac deja parte din rutina zilnică, pentru multe redacții TikTok, de exemplu, rămâne încă o necunoscută. Pe lângă rețele sociale, apar și alte instrumente – cum ar fi roboții în… Read more »

Media Azi: Libertatea de exprimare, dosare pierdute la CEDO și solicitarea „prematură” a Guvernului

La 12 ani de când Republica Moldova a fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru cenzură la compania publică Teleradio-Moldova, autoritățile de la Chișinău au prezentat Consiliului Europei un raport de acțiuni pe cauza Manole și alții c. Moldovei. În document, Guvernul enumeră mai multe măsuri pe care statul le-a întreprins în ultimii ani… Read more »

Media Azi: Convenția de la Tromsø, soluție pentru respectarea dreptului de acces la informație?

Republica Moldova ar urma să fie evaluată la capitolul respectării dreptului de acces la informație odată cu intrarea în vigoare a Convenției Consiliului Europei privind accesul la documentele oficiale, la 1 decembrie anul trecut. Tratatul, cunoscut și sub denumirea de Convenția de la Tromsø, a fost ratificat de Chișinău încă în 2016 și este primul instrument… Read more »

Media Azi: Legea care permite revocări la CA – critici de la experți, explicații de la autorități

După ce Parlamentul a modificat Codul serviciilor media audiovizuale, ceea ce va permite Legislativului să revoce din funcție membrii Consiliului Audiovizualului (CA) în cazul în care se va constata că activitatea lor va fi „defectuoasă” sau „necorespunzătoare”, reacția critică a unor ONG-uri de media nu a întârziat. Experții au semnalat că noile prevederi vor permite oricărei majorități parlamentare să-și… Read more »

​Media Azi: Noua guvernare, așteptări și priorități pentru domeniul media

La mijlocul lunii august, organizațiile neguvernamentale de media au lansat un apel la adresa noii guvernări a Republicii Moldova, instaurată după alegerile parlamentare anticipate din iulie 2021, solicitând Parlamentului și Guvernului să vină cu reforme reale în domeniul mass-media. Semnatarii reaminteau că în sertarele aleșilor poporului se prăfuiesc un șir de proiecte de legi care ar contribui… Read more »

Media Azi: Cum se informează persoanele cu deficiențe de văz și auz? Restanțe și recomandări

Consiliul Audiovizualului a adoptat la sfârșitul anului 2019 un regulament prin care televiziunile, dar și posturile de radio au fost obligate să-și ajusteze emisiunile astfel încât acestea să fie cât mai accesibile și persoanelor cu deficiențe de văz și auz. Invitat de Media Azi, Victor Koroli, director executiv al Alianței INFONET, a explicat, la aproape doi ani… Read more »

Media Azi: Petițiile CJI, expediate la CA în campania electorală, fără sancțiuni. Explicații și argumente

În perioada campaniei electorale pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, în atenția Consiliului Audiovizualului au ajuns opt petiții în care Centrul pentru Jurnalism Independent semnala abateri identificate la mai multe posturi TV în reflectarea știrilor cu tematică electorală. Sesizările au fost întocmite în baza rapoartelor CJI de monitorizare a 10 televiziuni în alegeri. Câteva… Read more »

Media Azi: Alegerile, monitorizarea presei și lecțiile pe care le oferă jurnaliștilor

Odată cu campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, organizații ale societății civile au început să monitorizeze presa. De exemplu, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) urmărește comportamentul a zece televiziuni: cum reflectă evenimentele electorale în preajma alegerilor, dacă produc materiale jurnalistice tendențioase ori nu sau dacă știrile sunt suficient de echilibrate. Nadine… Read more »