Media Azi

În premieră absolută: „Media Azi”, o emisiune despre și pentru jurnaliști.
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) lansează emisiunea ”Media Azi”, realizată de Departamentul campanii și producții CJI, care va putea fi vizionată pe portalurile Media Azi și Mediacritica. Prin intermediul ei, ne propunem să scoatem săptămânal în prim-plan principalele probleme cu care se confruntă în prezent jurnaliștii din mass-media autohtonă – divizarea pe criterii politice, concentrarea în audiovizual, ingerința proprietarilor politicieni în politicile editoriale ale media care le aparțin, precum și altele care afectează activitatea presei din Republica Moldova. Sperăm ca, în comun cu interlocutorii noștri, nu doar să analizăm aceste probleme, dar să identificăm și soluții la ele.
Emisiunea a fost realizată cu sprijinul financiar al Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională, prin intermediul Ambasadei Suediei în Chișinău.

Latest
Most Viewed
Most Commented
Media Azi: Jurnalism pe timp de război. Experiența Vioricăi Tataru și a lui Andrei Captarenco

Jurnaliștii Viorica Tataru și Andrei Captarenco au revenit recent din Ucraina, unde s-au aflat circa două săptămâni. Invitați la o nouă ediție a emisiunii Media Azi, ei au relatat despre această experiență jurnalistică pe timp de război și au vorbit despre principalele lecții pe care au reușit să le învețe în această perioadă, oferind mai… Read more »

Media Azi: Criza din Ucraina. Cum o reflectăm în Republica Moldova

Actuala situație din Ucraina a venit cu noi provocări pentru mass-media, inclusiv cea din Republica Moldova. Mulți dintre jurnaliștii activi din țara noastră nu au încă experiența reflectării unei astfel de crize ce ține de securitatea în regiune. Jurnalistul Cătălin Gomboș, redactor-șef al portalului Veridica.ro din România care urmărește și relatează despre evenimentele din Ucraina,… Read more »

Media Azi: Autoreglementarea presei și alte soluții pentru jurnalismul de calitate

Recent, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a lansat Studiul de necesități ale instituțiilor mass-media din Republica Moldova. Citit printre rânduri, acest studiu arată nu doar necesitățile presei, ci nuanțează și câteva probleme. Una din aceste probleme ține de nerespectarea deontologiei jurnalistice. De exemplu, întrebați care ar fi motivele din care nu se respectă standardele unui… Read more »

Media Azi: Accesul gratuit la bazele de date – soluții legale pentru eventuale riscuri

Promisiunea autorităților de a oferi jurnaliștilor acces gratuit la registrele publice ale statului se lasă așteptată. Inițiativa din toamna anului 2019 așa și nu a devenit realitate și chiar dacă noua guvernare susține că subiectul este pe agendă, nu este clar la ce etapă se află lucrul asupra acestuia. Centrul pentru Jurnalism Independent a încercat… Read more »

Media Azi: Comunicarea dintre autorități și presă. De ce este importantă?

Felul în care comunică actualele autorități centrale cu presa și nu doar rămâne o problemă. Constatarea a fost formulată după ce mai multe redacții au sesizat Centrul pentru Jurnalism Independent că reprezentanții guvernării fie nu le răspund la întrebări, fie le ignoră, iar asta face munca jurnaliștilor mai dificilă. Ludmila Andronic, expertă în comunicare, analizează într-o… Read more »

Media Azi: Accesul gratuit la bazele de date ale ASP, interesul public și protecția datelor personale

Despre faptul că jurnaliștii ar trebui să aibă acces gratuit la mai multe baze de date gestionate de stat se discută de mulți ani. Recent, reprezentanții Guvernului au anunțat că subiectul a revenit pe ordinea de zi a autorităților. La modul practic, nu se știe când așteptarea multor jurnaliști, în special a celor de investigație,… Read more »

Media Azi: Tendințele în presă, TikTok-ul și jurnalismul de calitate

Mass-media, ca oricare alt domeniu, se adaptează în funcție de apariția unor noi instrumente, în special când e vorba de online. Dacă Facebook și Instagram fac deja parte din rutina zilnică, pentru multe redacții TikTok, de exemplu, rămâne încă o necunoscută. Pe lângă rețele sociale, apar și alte instrumente – cum ar fi roboții în… Read more »

Media Azi: Libertatea de exprimare, dosare pierdute la CEDO și solicitarea „prematură” a Guvernului

La 12 ani de când Republica Moldova a fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru cenzură la compania publică Teleradio-Moldova, autoritățile de la Chișinău au prezentat Consiliului Europei un raport de acțiuni pe cauza Manole și alții c. Moldovei. În document, Guvernul enumeră mai multe măsuri pe care statul le-a întreprins în ultimii ani… Read more »

Media Azi: Convenția de la Tromsø, soluție pentru respectarea dreptului de acces la informație?

Republica Moldova ar urma să fie evaluată la capitolul respectării dreptului de acces la informație odată cu intrarea în vigoare a Convenției Consiliului Europei privind accesul la documentele oficiale, la 1 decembrie anul trecut. Tratatul, cunoscut și sub denumirea de Convenția de la Tromsø, a fost ratificat de Chișinău încă în 2016 și este primul instrument… Read more »