De ce nu funcționează Legea privind accesul la informație?

Details

Un studiu realizat acum doi ani de Centrul pentru Jurnalism Independent relevă că o treime din instituțiile de stat încalcă termenele de satisfacere a cererilor de acces la informație, iar în cazul a 3 la sută din cereri, jurnaliștii nu primesc răspuns la solicitările lor. Cât de mult complică activitatea mass-media, în special, a jurnaliștilor de investigație, lipsa de acces sau chiar îngrădirea informației de interes public?  De ce nu funcționează actuala lege și care este soarta proiectului de lege privind modificarea Legii cu privire la accesul la informație  și a Codului contravențional depus în parlament în martie 2016? Despre toate acestea – în emisiunea „Media Azi” de săptămâna curentă, moderată de expertul Dumitru Lazur, care i-a avut în calitate de invitați pe jurnalista Anastasia Nani, redactor-șef al portalului Anticoruptie.md și pe deputatul George Mocanu, unul din autorii proiectului de lege.

Ideea de a modifica actuala Lege privind accesul la informație aparține breslei jurnaliștilor, a precizat George Mocanu. În principiu, modificările țin de reducerea termenului de prezentare a informației, de la 15 zile lucrătoare până la 10 zile calendaristice; admiterea cererilor și în format electronic, nu doar în formă scrisă și verbală; înăsprirea pedepselor pentru cei care încalcă legea, susține în emisiune deputatul George Mocanu. În opinia sa, legea nu funcționează inclusiv din cauza că sancțiunile pentru nefurnizarea de informații sau furnizarea informațiilor eronate sunt nesemnificative.

La rândul ei, jurnalista Anastasia Nani afirmă că Centrul de Investigații Jurnalistice (CIJM) a acționat în judecată instituțiile statului care au refuzat să respecte prevederile Legii privind accesul la informație. „La capitolul procese de judecată, CIJM are o experiență vastă, pentru că până acuma toate au fost câștigate. Doar un caz l-am pierdut în ultimă instanță, la Curtea Supremă de Justiție, cu Președinția… Ne propunem să mergem la CEDO, să vedem  daca avem sau nu dreptate și în opinia magistraților de la Strasbourg”, susține invitata emisiunii.

Aflați, de asemenea, ce motive sunt invocate mai des de funcționarii publici atunci când refuză să satisfacă cererile de solicitare de informație parvenite de la jurnaliști și ce șanse are să fie votat în sesiunea curentă proiectul de lege privind modificarea Legii cu privire la accesul la informație  și a Codului contravențional.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.