Media Azi: Tabloul presei din Republica Moldova, prinsă între două crize și alte provocări

Details

În 2022, mass-media din țara noastră continuă să se confrunte cu aceleași probleme: influența holdingurilor afiliate politic, lipsa resurselor financiare, exodul forței de muncă și dificultatea de a găsi angajați profesioniști. Iar pentru că pandemia a epuizat și oameni, și resurse, sunt puține premise ca în viitorul apropiat să asistăm la o redresare și o dezvoltare economică fulminantă, a presei inclusiv. Constatările se regăsesc într-un studiu despre realitățile și tendințele pieței mass-media din Republica Moldova, lansat la începutul anului de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI). Cu multe din aceste dificultăți trăim însă de ani buni, așa că am provocat trei manageri de media să ne spună dacă au soluții și care sunt ele.

Realizarea emisiunii Media Azi a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului american și britanic prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și UK. Conținutul acestei ediții ține de responsabilitatea Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă în mod necesar viziunea UK, USAID sau a Guvernului Statelor Unite. 

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.