Media Azi

În premieră absolută: „Media Azi”, o emisiune despre și pentru jurnaliști.
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) lansează emisiunea ”Media Azi”, realizată de Departamentul campanii și producții CJI, care va putea fi vizionată pe portalurile Media Azi și Mediacritica. Prin intermediul ei, ne propunem să scoatem săptămânal în prim-plan principalele probleme cu care se confruntă în prezent jurnaliștii din mass-media autohtonă – divizarea pe criterii politice, concentrarea în audiovizual, ingerința proprietarilor politicieni în politicile editoriale ale media care le aparțin, precum și altele care afectează activitatea presei din Republica Moldova. Sperăm ca, în comun cu interlocutorii noștri, nu doar să analizăm aceste probleme, dar să identificăm și soluții la ele.
Emisiunea a fost realizată cu sprijinul financiar al Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională, prin intermediul Ambasadei Suediei în Chișinău.

Latest
Most Viewed
Most Commented
Emisiunea „Media Azi”, ediția 19: Alegerile prezidențiale, o provocare pentru CCA

Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) are o misiune responsabilă  în alegerile prezidențiale, și anume,  să asigure reflectarea echitabilă, echidistantă și imparțială a campaniei electorale de către radiodifuzori.  Cum va realiza acest obiectiv instituția de reglementare în audiovizual și ce condiții vor trebui să respecte în campania electorală posturile de radio și tv, ținând cont de… Read more »

Emisiunea „Media Azi”, ediția 18: Cine influențează sondajele de opinie și care e rolul mass-media în acest proces

În preajma alegerilor prezidențiale, care vor avea loc pe 30 octombrie, realizatorii emisiunii Media Azi abordează un subiect de actualitate – cel al credibilității sondajelor de opinie. Cum se întâmplă că diferite companii sociologice ne oferă date contradictorii ce țin de ratingul politicienilor, al concurenților electorali, iar în ziua alegerilor avem tablouri totalmente diferite de… Read more »

Emisiunea „Media Azi”, ediția 17: Impactul rețelelor de socializare asupra jurnalismului

Jurnalistul Dumitru Lazur, moderatorul ediției de săptămâna curentă a emisiunii Media Azi, discută cu Dumitru Ciorici, antreprenor media, co-fondator al portalului de știri Agora.md, despre noile provocări profesionale și impactul pe care îl au rețelele de socializare asupra jurnalismului. În ultimii ani, tot mai multă lume se informează de pe rețelele de socializare. Persoanele publice,… Read more »

Media Azi, ediția XVI: Despre onoare, demnitate și deontologie în mass-media

Unii demnitari din R. Moldova, care au fost criticați în presă, au atacat instituțiile media în instanță, pe motiv că le-au fost lezate onoarea și demnitatea. Pe de altă parte, jurnaliștii susțin că guvernanții sunt intoleranți la critică și că sumele pe care le pretind în instanță ca despăgubiri pot duce la falimentarea instituțiilor de… Read more »

Media Azi, ediția XV: Cum supraviețuiește presa locală independentă?

Jurnalistul Nicolae Negru, în calitate de moderator, și invitata sa, directoarea ziarului Expresul, Lucia Bacalu, discută în ediția curentă  a emisiunii Media Azi despre starea presei locale independente. Cum reușește să rămână pe piață publicația regională Expresul, care acoperă raioanele Ungheni, Nisporeni și Călărași, în condițiile în care  veniturile din abonamente și  publicitate nu sunt… Read more »

Cum protejăm spațiul informațional de propaganda rusă

Ediția de săptămâna curentă a emisiunii „Media Azi” ia în discuție o problemă de interes public major, cum e cea a protecției spațiului informațional autohton de efectele nocive ale propagandei ruse. În acest sens, expertul în legislația media, Dumitru Lazur, pe post de moderator, și invitatul său, cercetătorul media, Victor Gotișan, caută răspunsuri la cele… Read more »

Disensiuni între organizațiile de media și majoritatea parlamentară

Toată lumea înțelege că actualul Cod al audiovizualului este depășit și trebuie schimbat, dar disensiunile apar atunci când se pune problema CUM  anume, la modul concret, trebuie schimbat respectivul cod. Acesta e subiectul pe care jurnalistul Nicolae Negru, pe post de moderator, și Eugeniu Rîbca, expert în legislația media, în calitate de invitat, îl dezbat… Read more »

Sancțiuni penale pentru propagarea genocidului și rasismului în Internet

Ministerul de Interne a propus stabilirea pedepsei penale pentru propagarea în Internet a genocidului și rasismului. În ce măsură asemenea prevederi sunt justificate, în R. Moldova, de prezența fenomenelor în cauză în spațiul online? Despre aceasta discută în emisiunea „Media Azi” jurnalistul Ivan Sveatcenco și invitații săi – directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului… Read more »