Media Azi

În premieră absolută: „Media Azi”, o emisiune despre și pentru jurnaliști.
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) lansează emisiunea ”Media Azi”, realizată de Departamentul campanii și producții CJI, care va putea fi vizionată pe portalurile Media Azi și Mediacritica. Prin intermediul ei, ne propunem să scoatem săptămânal în prim-plan principalele probleme cu care se confruntă în prezent jurnaliștii din mass-media autohtonă – divizarea pe criterii politice, concentrarea în audiovizual, ingerința proprietarilor politicieni în politicile editoriale ale media care le aparțin, precum și altele care afectează activitatea presei din Republica Moldova. Sperăm ca, în comun cu interlocutorii noștri, nu doar să analizăm aceste probleme, dar să identificăm și soluții la ele.
Emisiunea a fost realizată cu sprijinul financiar al Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională, prin intermediul Ambasadei Suediei în Chișinău.

Latest
Most Viewed
Most Commented
Media Azi: Foaia de parcurs a primului Forum Mass-Media din Moldova ignorată de autorități

În contextul celei de-a doua ediții a Forumului Mass-Media din Moldova, care se desfășoară pe 2 și 3 decembrie la Chișinău, realizatoarea ediției 27 a emisiunii Media Azi, Nadine Gogu, directoarea executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent, împreună cu invitata sa, Ludmila Andronic, membră a Consiliului de Presă, se întreabă de ce autoritățile au ignorat… Read more »